În data de 29 februarie 2024, în cadrul Adunării Generale a Asociației Persoanelor cu Dizabilități Valea Jiului, a avut loc un moment cu o încărcătură specială.
Domnului Dolca Alian-Mihăiță i s-a făcut o mică surpriză, sub forma unui foarte frumos cadou simbolic, însoțit de o „Diplomă de Promovare și Merit pentru tot sprijinul acordat în formarea noastră, pentru îngăduința și răbdarea de care a dat dovadă față de fiecare dintre noi, pentru simțul umorului fin și, nu în ultimul rând, pentru atitudinea pozitivă”
Vădit emoționat, domnul Dolca Alian-Mihăiță a mulțumit pentru această frumoasă surpriză și a declarat că, în continuare, se va implica cel puțin tot atât de mult în activitatea asociației.