În data de 30.04.2024, la sediul Asociației Persoanelor cu Dizabilități Valea Jiului, a avut loc ședința Adunării Generale a Membrilor.
Pe ordinea de zi au fost trei hotărâri care vizează activitatea internă a asociației. Acestea sunt următoarele:
- Prin Hotărârea nr. 11/30.04.2024, începând cu data de 01.05.2024, se anulează Hotărârea nr. 14/26.02.2023. Mai precis, doamna Budencea Cornelia a demisionat din cadrul asociației, cauză care a determinat desființarea funcției de șef de depozit. Totodată, începând cu data de 01.05.2024, doamna Koracsony Constantina-Didina este suspendată din funcția de Asistent Social, iar doamna Puskas Melinda Maria rămâne împuternicită pe casierie.
- Prin Hotărârea nr. 12/30.04.2024, începând cu data de 01.05.2024, se anulează Hotărârea nr. 08/31.01.2023. Mai precis, după doi ani de zile în care s-a distribuit cantina de la Asociația „Sfinții Apostoli”, această cantină nu se va mai distribui. Membrii Asociației „Sfinții Apostoli” au fost înștiințați verbal de această situație.
- Prin Hotărârea nr. 13/30.04.2024, din data de 01.05.2024 se anulează Hotărârea nr. 38/30.09.2023 care se referea la înființarea Revistei NEWS VJ în subordinea asociației.
Menționăm faptul că aceste hotărâri luate astăzi sunt datorate lipsei de personal și că se va reveni asupra lor atunci când situația o va impune!