Asociația Persoanelor cu Dizabilități Valea Jiului vă informează că, în cadrul campaniei umanitare pe care o desfășoară sub denumirea „MOȘ CĂRCIUN EXISTĂ”, a primit azi, 26.11.2024, vizita unui sponsor, pe nume RAREȘ, sponsor care a adus următoarele alimente pentru cei năpăstuiți:
-10 cofraje de câte 10 ouă cofrajul;
-10 sticle de ulei de floarea soarelui de câte 1 litru sticla;
-10 saci cu cartofi a câte 5 kg sacul.
În afară de aceste alimente, respectivul sponsor a mai donat suma de 200 de lei către Asociația Persoanelor cu Dizabilități Valea Jiului.
Pentru alimentele donate s-a completat un Proces – Verbal, în două exemplare, din care unul pentru distinsul sponsor, celălalt a rămas la A.P.D.V.J.
Mai sunt doi sponsori care au donat alimente, dar aceștia au dorit să rămână anonimi.
După cum vedeți din cele relatate, totul se desfășoară legal, transparent, cu acte. Orice organ de control poate să verifice, noi suntem cei care facem fapte bune fără a încălca legile.
În încheiere, facem un apel umanitar la oricine se poate implica activ în donarea de alimente și în sprijinirea eforturilor asociației noastre pentru a aduce o ușurare, un ajutor, un zâmbet și pe fața celor care, din diferite motive, au o viață grea, plină de privațiuni, boli etc. Și aceștia sunt semenii noștri!
Nu uitați: Moș Cărciun există și fiecare dintre noi putem fi Moș Crăciun!
- VIDEO