Asociația Persoanelor cu Dizabilități Valea Jiului, prin intermediul unor activități de voluntariat, efectuate de un terapeut, membru al asociației noastre, a efectuat și efectuează ședințe terapeutice de recuperare a unei persoane cu probleme locomotorii survenite în urma unui accident.
Rezultatele au început să se vadă, urmează cât de curând ca suferinda să se poată deplasa fără ajutorul cadrului, doar cu un baston. Însănătoșire grabnică și sperăm ca după efectuarea acestui program de terapie să se poată deplasa normal.