Două persoane aflată în dificultate au primit din partea Asociației Persoanelor cu Dizabilități VJ, haine și ghiozdane pentru copii. În urma activității desfășurate de membrii și voluntarii asociației, au mai fost identificate două persoane care au fost sprijinită în limita posibilităților.
Un gest mic cu efecte extraordinar de mari pentru cei nevoiași. Asigurăm transparența în acțiunile desfășurate, scopul principal fiind sprijinul material acordat familiilor aflate în evidențele asociației. Revenim cu noi informații privind desfășurarea activității asociației.
Astăzi, reprezentanții Asociației Persoanelor cu Dizabilități Valea Jiului, au organizat o nouă acțiune conformă cu obiectivele acesteia. În urma donației din partea unei persoane care dorește să își păstreze anonimatul, trei copii proveniți din familii defavorizate au primi prin intermediul membrilor ai asociației, ghiozdane pentru școală.