Mărțișorul, ziua de 1 Martie și Babele au legături strânse și legende frumoase. La romani, în ziua de 1 martie se sărbătorea ”Matronalia”, o sărbătoare consacrată zeului Marte (zeu al naturii, primăverii și agriculturii, devenit ulterior și zeu al războiului). Strămoșii noștri daci, sărbătoreau și ei venirea primăverii, purtând la gât mărțișoare confecționate din pietricele albe și roșii, fiind considerate chiar amulete cu puteri foarte mari. Forma mărțișorului s-a schimbat în timp: de la o monedă de aur sau de argint la care se atașau fire albe și fire roșii sau fire albe și fire negre, trecând mai apoi la pietricele vopsite în alb și roșu prinse în salbă și evoluând până la multele și variatele figurine din zilele noastre. Semnificația firelor albe și negre, respectiv a celor albe și roșii, a fost și a rămas lupta contrastelor în cazul celor alb-negru (noaptea/ ziua, viața/moartea, boala/sănătatea, iarna/vara), respectiv sângele, soarele și viața (adică femeia) pentru firul roșu și înțelepciunea bărbatului, claritatea apelor și a aerului pentru firul alb.
Se crede că mărțișorul a apărut la noi și s-a extins la sudul Dunării până la granița cu Grecia. Există diverse obiceiuri cu ocazia mărțișorului, în funcție de regiuni. Spre exemplu, în Ardeal, mărţişoarele sunt agăţate la uşi, ferestre, sau chiar coarnele animalelor domestice, potrivit credinţei că astfel sunt alungate duhurile rele. În zona Oradea există credinţa că oamenii devin mai sănătoşi şi mai frumoşi dacă se spală cu apă proaspătă de ploaie în această zi. Dobrogenii obişnuiesc să poarte mărţişoarele până la sosirea cocorilor, apoi le aruncă în aer, pentru ca ast[1]fel să primească o fericire „înaripată”, iar în Banat există obiceiul ca fetele să se spele cu ză[1]padă, sau cu apa de pe frunzele fragilor, pentru a fi iubite şi pentru măritiş. În zona Moldovei, ca şi dincolo de Prut, există obiceiul ca mărţişoarele să fie oferite de fete băieţilor, de 1 mar[1]tie, pentru ca pe 8 martie băieţii să fie cei care oferă mărțișoare. Împreună cu mărțișorul există tradiţia de a se oferi și buchete de flori timpurii de primăvară, de obicei ghiocei.
Legendele mărțișorului spun că un zmeu a luat soarele de pe cer timp de trei anotimpuri și că un voinic viteaz s-a luptat cu zmeul în cel de-al patrulea anotimp, eliberând soarele, dar fiind rănit. Iar în locul în care a vărsat sângele, au crescut flori de ghiocei, vestitorii primăve[1]rii. O altă legendă spune că Primăvara se plimba când a văzut o floare de ghiocel care se ridica din zăpadă. Primăvara a vrut să ajute floarea și a curățat zăpada din jurul florii, dar Iarna, vă[1]zând asta, a trimis vifor greu și ger peste ghiocel, iar Primăvara i-a ținut de cald ghiocelului cu mâinile dar s-a rănit din cauza frigului iar sângele a curs peste ghiocel și i-a dat viață.
Tot în zona legendelor intră și vestita legendă (cu toate variantele sale) a Babei Dochia. Baba Dochia avea un fiu frumos, numit Dragobete. Dar baba nu se înțelegea bine cu nora sa și ca să o necăjească a trimis-o să spele un ghem de lână neagră până s-o face lână albă. Disperată că nu se albește lâna și vrând să se întoarcă la soțul ei iubit, cu degetele care au început a sângera, ea a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Isus Cristos i-a apărut fetei și i-a dat o floare roșie spunându-i să spele lâna cu acea floare. Fata i-a mulțumit, a pus floarea în apă și a spălat lâna, iar aceasta s-a albit. După ce fata i-a povestit cele întâmplate Babei Dochia, aceasta din urmă s-a înfuriat. A crezut că a venit primăvara, deoarece fetei i s-a dăruit o floare. Așadar, pornește în căutarea Primăverii, îmbrăcată în 9 cojoace. Dar, pe măsură ce merge, vremea se încălzește, iar baba își leapădă treptat cele 9 cojoace, după care vremea se schimbă brusc și baba îngheață.
